Anunț selecție grup țintă workshop pe tema „Beneficii suplimentare ce pot fi determinate prin contractul colectiv de muncă”

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Sindicatul „Solidaritatea Sanitară” anunță lansarea selecției grupului țintă din cadrul proiectului „Dezvoltarea Capacității Administrative și de Dialog Social a Organizațiilor Sindicale din Sănătate”, proiect cofinanțat din Fondul Social European+, cod SMIS 305588, pentru workshop-ul cu tema „Beneficii suplimentare ce pot fi determinate prin contractul colectiv de muncă”,
30 participanți, persoanele din structura de conducere a unei organizații sindicale afiliată la Federația „Solidaritatea Sanitară” din România având caracter de grup țintă prioritar.

Persoanele selectate vor participa în cadrul proiectului la sesiunea de formare în format fizic, cu următoarele specificații:
Workshop-ul „Beneficii suplimentare ce pot fi determinate prin contractul colectiv de muncă” are ca obiectiv specific identificarea oportunităților oferite de prevederile actualului CCMS cât și, mai ales, de noile prevederi, ce ar putea fi introduse, activitatea de workshop urmărind totodată și identificarea oportunităților create de prevederile legale în vigoare și mai ales de spațiul de negociere creat intenționat de prevederile legale sau de absența prevederilor legale.

Locația de desfășurare a workshop-ului: Moieciu, jud. Brașov
Perioada de desfășurare a workshop-ului: 11-13.10.2024
Selecția persoanelor care vor participa la activitățile proiectului se va realiza în perioada: 30 septembrie 2024– 11 octombrie 2024.
Pentru alte informații sau corespondență cu membrii echipei de implementare a proiectului, vă rugăm să utilizați adresa de email: secretariat@solidaritatea-sanitara.ro.



etichete